Astăzi, 22 februarie 2022, Școala Gimnazială ”Tudor Mușatescu” Pitești a sărbătorit într-un cadru festiv 119 ani de la nașterea dramaturgului muscelean Tudor Mușatescu. Din partea instituțiilor de cultură locale, oaspetele de onoare al evenimentului a fost domnul Felix Goldbach, managerul Teatrului ”Alexandru Davila” din Pitești, care a răspuns cu mare și sincer entuziasm invitației gazdelor, dornic să le vorbească elevilor despre importanța teatrului ca instituțe de cultură și să răspundă întrebărilor acestora. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Argeș, a participat doamna profesor Andreia Maria Demeter, inspector de Limba și literatura română, partener și susținător activ al proiectelor județene, naționale și internaționale inițiate de școala – gazdă. Printre activitățile școlii s-au numărat lecții deschise, expoziții, concursuri de creație și de interpretare de rol, vizionare de filme și piese de teatru. Scopul acestor activități este, pe de o parte, de a-l sărbători pe genialul scriitor al cărui nume îl poartă școala și, pe de altă parte , de a le insufla elevilor plăcerea de a citi texte dramatice și de a merge la teatru. De ce? Pentru a avea aproape personajele despre care au citit. Pentru a le citi pe față fericirea sau tristețea; speranța sau deznădejdea; uimirea sau apatia; lupta sau resemnarea. Pentru a nu mai avea nevoie de indicații scenice. Pentru a se simți liberi. Pentru a visa…